Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism marca Dacia Duster, căutat de către autoritățile din Norvegia, aflat în posesia unui cetăţean român.
În ziua de 12 octombrie poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat, în baza unor informații, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate, ocazie cu care a fost descoperit un autoturism marca DACIA DUSTER, în posesia unui cetăţean român, identificat pe raza localității Agigea.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introduse de autorităţile din Norvegia, în luna martie 2021.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 75.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor. În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.